Falduri de Barbu Ion

Somn mult, din pluşuri. Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!
Sub mături, fluturi şi urâturi
Mort - chipul meu, pe crengi de gâturi,
Un glas din ceruri cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?
Din somn, din stofă sar deştept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:
- Întemniţate William,
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă;
Student stufos, Bostonian,
Ceţoase Wilson William,
Îţi jur, ar face-o bună mină
Spini şase-n pielea ta marină!
(De şase ori, în ape grele
Sting fier aprins, până-n prăsele;
Fulger cedat, just unghi normal,
Cad reflectat, croiesc cristal.)
Piei, chip! Rămâi, cortină spartă,
Pătrată Spanie pe-o hartă,
Răpus, în mâini, pumnalul tras,
În fund ursuz, de zahăr ars:
Valuri frânte, gemene,
Ruptură de cremene,
Ce gând târziu mă suflă-acu?
Să vântur nopţii "Bu-hu-hu"
Ca la un cântec, altădată?
Se toarce vorba, închegată,
Cutia-încet se-ncuie-n piept,
În scrisul apei caut drept.